Autor Magazine

AUTOR 2018 pe 5 și 6 mai la Teatrul Național București

AUTOR, singurul eveniment de bijuterie contemporană și de artă din sud-estul Europei, își deschide porțile pentru cea de-a 17a ediție.

Pe 5 și 6 mai, peste 80 de designeri de pe cinci continente vor oferi publicului bucureștean posibilitatea de a admira și achiziționa o selecție curatoriată de bijuterie contemporană și de artă. AUTOR 2018 va avea loc în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național, între orele 10:00-18:00.

„Anul acesta, AUTOR vă invită să vă exprimați cu originalitate, alegându-vă bijuterii care vă reprezintă și cărora le dați viață purtându-le. La această ediție avem alături de noi artiști extraordinar de creativi, cu colecții care surprind și încântă în același timp. AUTOR este acea ocazie unică de a întâlni pe lângă designerii românii, creatori de bijuterie contemporană și de artă din întreaga lume, o reală bucurie pe care sper că și-o vor oferi cât mai mulți vizitatori în primul weekend din mai”, a declarat Dan Pierșinaru, director și fondator al AUTOR – Târg Internațional de Bijuterie Contemporană.

Designerii de bijuterie contemporană care participă la AUTOR 2018 au fost selectați de un juriu internațional de experți în domeniul bijuteriei contemporane și de artă. Juriul a fost format din Sofia Björkman – artist și fondator al Platina Gallery, Stockholm, Suedia, Ruudt Peters – artist și profesor, Olanda, Felix Flury – artist, profesor și director al Gallery S O – Solothurn, Elveția și Londra, Marea Britanie și Dan Pierșinaru – artist vizual, director și fondator al AUTOR, București, România. În procesul de selecție, juriul a urmărit o serie de aspecte care diferențiază aceste creații: capacitatea designerului de a propune o viziune originală și în același timp foarte personală, de a surprinde, de a pune sub semnul întrebării contexte și idei, distilând totul în bijuterie realizată cu tehnici excepționale și inovatoare.

De asemena, în avanpremiera târgului, va fi lansată revista AUTOR, publicație independentă, tipărită în condiții grafice deosebite, ajunsă la numărul 5. AUTOR Magazine #5 reunește o serie de materiale dedicate proiectelor de bijuterie contemporană și de artă, create și dezvoltate chiar designerii de la ediția actuală, fiind astfel un proiect artistic în sine. Lansarea revistei va avea loc în cadrul AUTOR Magazine #5 Party pe data de 25 aprilie începând cu ora 19:00, la spațiul H III, din strada Popa Nan nr. 82.

„Dincolo de târgul propriu-zis, AUTOR este o platformă care susține și promovează bijuteria contemporană și de artă. În acest cadru, prin intermediul revistei AUTOR și a prezenței noastre în social media oferim designerilor oportunități și contexte variate de exprimare și pasionaților de bijuterie contemporană un spațiu complex de documentare și inspirație”, a adăugat Dan Pierșinaru.

 

Follow Autor via Email

//Popup start //popup end